By - - 0 Comments

Oare câți dintre adolescenții din ziua de azi conștientizează faptul că generațiile părinților sau bunicilor au trăit într-o lume, nu doar fără Internet și fără gadgeturi, ci adesea și fără curent electric și fără hrană suficientă?

Câți dintre români mai țin minte că în copilărie alergau de la 7 kilometri să vadă trecând pe strada lor o prăpădită de mașină fără aer condiționat, fără GPS și fără servodirecție?

Nu trebuie să fii un geniu pentru a recunoaște un adevăr evident: niciodată în istoria noastră nu am avut o economie mai prosperă decât acum! Cifrele vorbesc de la sine: mâncăm mai mult, ne plimbăm mai mult, trăim mai mult!

Și totuși, suntem mai triști, mai nemulțumiți și mai înrăiți decât generațiile trecute!

Cum putem explica acest paradox?

Ceva ne lipsește și nu e vorba de bani. Alergăm de ne sar capacele după un trai mai bun dar pare că și el fuge de noi, deși, cum ziceam mai sus, trăim mult mai comod decât părinții sau bunicii noștri.

Dilema este una tipică pentru societățile europene contemporane. Dacă aveți impresia că la italieni, nemți sau francezi e altfel, vă înșelați! Procentul de francezi care s-au declarat nefericiți e egal cu procentul locuitorilor din Republica Moldova, în ciuda faptului că nivelul de trai al francezilor e net superior celui al moldovenilor.

De ce banii nu aduc fericirea?

Sunt multe teorii pe tema asta, dar realitatea e mult mai simplă: atunci când oferim materialismului mai mult loc în viața noastră față de cât ar merita, pierdem treptat ceva din sufletul nostru, ne dezumanizam.

Dragostea, armonia și pacea dintre oameni lasă loc competiției și crează un gol sufletesc pe care oricât am căuta să-l umplem cu bunuri materiale, nu reușim!

Odată ce ne atingem un vis materialist, apare un altul, apoi un altul și tot așa! Am obținut un salariu bun, vrem o casă a noastră, apoi vrem o mașină mai bună, după care visăm la o casă mai mare, la o vacanță în Republica Dominicană, la o bijuterie extravagantă și tot așa. Ceea ce nu avem ne întristează mai mult decât ne bucură ceea ce aparent avem.

Lucrurile pe care ar trebui să le posedăm, ajung să ne posedeze ele pe noi!

Așa se face că deși suntem mânați de dorința de a avea un trai mai bun, ajungem în final să ne construim singuri o viață mizerabilă, plină de compromisuri, de minciuni și de nefericire. Pentru nefericirea noastră dăm apoi vina pe alții, pe politicieni, pe preoti, pe masoni, pe străini, pe cei de lângă noi, pentru că suntem prea mândri și prea proști să realizăm că de fapt suntem suma alegerilor noastre.

Ajungem să idealizăm trecutul, să ne mințim singuri că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu, a regelui sau a lui Vlad Țepeș, când în realitate viața era mult mai grea atunci.

Și totuși, un sâmbure de adevăr există în această mitizare a trecutului, pentru că deși viața era mai grea, ea era mai ușoară. Țăranii noștri nu erau nefericiți până să le spună alții că sunt nefericiți!

Oamenii nu resimțeau atât de mult povara greutăților materiale pentru că aveau o viață spirituală care compensa din plin. Erau mult mai uniți, rudele erau rude, prietenii prieteni, toate aveau rostul lor. Ori noi cei de azi ne-am pierdut acest rost!

Am evitat să folosesc sintagma nivel de trai, pentru că iată, acest nivel de trai nu are doar o latură materială ci mai ales una spirituală iar dacă aceasta latură spirituală nu e împăcată, nu e satisfăcută, nivelul de trai este scăzut, chiar dacă posibilitățile materiale există!

Cineva spunea că pe lumea asta există oameni foarte săraci care în afară de avere nu au nimic!

Dacă omul ar fi doar trup, averea materială ar trebui să-l facă fericit, din fericire lucrurile nu sunt de simple pe cât credea Darwin. Omul nu e un simplu animal iar satisfacerea nevoilor primare nu este de ajuns pentru a da sens vieții, ba chiar dimpotrivă!