Napoleon Hill, un escroc de succes – secretul murdar al industriei motivaționale!

Napoleon Hill este probabil unul dintre cei mai celebri șarlatani ai epocii moderne!

Născut în 1883 într-o familie săracă din Virginia de Sud, a scris una dintre cele mai bine vândute cărți motivaționale din lume, Think and Grow Rich (tradusă în românește De la Idee la Bani) în care își prezintă o serie de teorii prin care pretinde că îi ajută pe cititori să descopere singuri secretul împlinirii și succesului financiar.

Acest gen de opere, la limita dintre escrocherie și literatură, foarte popular astăzi, își datorează existența în primul rând lui Napoleon Hill. Omul a inspirat ce-i drept multă lume, în special pe cei care i-au copiat arta de a se îmbogăți vânzând altora cărți despre cum să se îmbogățească!

E ceva de genul: Dacă îmi dai 10 dolari îți spun secretul despre cum să faci un milion de dolari.

Dai banii, cumperi cartea și la final afli, fie că nu e niciun secret, fie că sunt milioane de secrete.

Cel care vinde aceste cărți are mult mai multe șanse să devină milionar decât cei care le cumpără. Fix așa s-a întâmplat cu Napoleon Hill, a câștigat foarte mulți bani de pe urma operelor sale dar, așa cum vom vedea în continuare, i-a pierdut aproape pe toți din cauza lăcomiei și stilului său de viață, mereu la limita legii!

Născut în sărăcie, orfan de mamă de la o vârstă fragedă, tânărul Oliver Napoleon Hill își propune să scape de sărăcie cu orice preț.

La 12 ani, în 1895, tânărul Napoleon își câștigă primii bănuți, nu tocmai cinstiți, scriind articole pentru un ziar de epocă.

Articolele sale erau apeciate pentru că erau pline de relatări captivante, cu priză la public. Singura problemă era că întâmplările pe care Napoleon pretindea că le relatează nu erau și reale. Un talent pe care se pare că avea să-l dezvolte mai târziu și să îi asigure celebritatea.

La 15 ani se însoară pentru prima oară cu o fată care îl acuză că a lăsat-o însărcinată, dar de care va divorța curând.

În 1901 lucra încă în presă câștigându-și existența de pe urma unor articole prezentate ca reale dar care în mare parte erau rodul fanteziei lui (un fel de OTV avant la ltetre).

La 19 ani în găsim lucrând pentru o companie minieră, implicat în mușamalizarea unei crime ce avea ca victimă o persoană de culoare, faptă pentru care conducerea minei în avansează.

În 1903 se căsătorește a doua oară, o căsătorie cu probleme, violențe domestice și răpiri de copii (Napoleon își răpește propria fiică și o duce la mama lui, departe de soție și mama copilului).

Câțiva ani mai târziu este arestat pentru prima oară acuzat fiind de faptul că vindea naivilor false acțiuni la bursă.  După acest episod se lansează în afaceri cu cherestea. O cumpăra pe datorie și o vindea la un preț real. O afacerea cu un singur sens și cu o destinație sigură: noi probleme cu legea și fraude de 20 000 de dolari (o sumă foarte mare pentru anul 1908).

Dorința de a se îmbogăți cu orice preț devenea tot mai puternică.

Căsnicia eșuată și problemele cu legea îl fac pe Napoleon Hill să se mute la Washington și să renunțe definitiv la prenumele Oliver. Nu dorea să dispară din viața publică ci doar să se reinventeze, într-un nou oraș, departe de cei care îl cunoșteau, departe de autoritățile statelor Alabama și Georgia (acolo unde comisese infracțiunile economice) și în căutare de noi victime ale unor noi escrocherii.

Aici începe o afacere interesantă care vindea clienților iluzia unei afaceri de succes. E vorba despre un Club Auto ai cărui cursanți plăteau pentru a învăța să conducă și să repare automobile, skiluri cu care, li se spunea de către Hill, vor putea câștiga sume frumoase.

Pe deoparte Napoleon Hill încasa banii de la cursanți, pe de alta aceștia erau folosiți drept muncitori neplătiți (sub pretextul efectuării practicii) la o fabrică de automobile care era mână în mână cu Hill.

În 1910 compania producătoare de automobile intră în faliment (probabil din cauza faptului că cei care asamblau acolo automibile erau amatori fără experiență), la fel și clubul de automobiliști, dezamagiți că de faptul că nu ajungeau să câștige sumele promise de Napoleon Hill.

Spre deosebire de celelalte afaceri, Napoleon scapă din această fără nicio plângere penală (învățase să se acopere de contracte și declarații pe propria răspundere).

Acum se căsătorește pentru a treia oară și se mută din nou, de data asta la Chicago, unde începe o nouă afacere o academie unde cursanții sunt învățați (contra-cost, desigur) cum să obțină succesul în afaceri. E inutil să mai spunem că cel care îi învăța despre succesul în afaceri, era departe de succesul financiar pe care îl propovăduia.

Aceasta activitate îi aduce o a doua condamnare la închisoare.

În 1917 îl găsim dând în judecată compania de transport feroviar pe motiv că lumina slabă din vagon i-ar fi afectat vederea pe timpul unei călătorii cu trenul. Se pare că Napoleon Hill era în acea vreme să facă bani din orice.

În 1918 revine la o afacere mai veche, scheme de îmbogățire rapidă din tranzacțiile la bursă.  Tot acum este acuzat că în mod fals s-a dat drept decan universitar pentru a avea o mai mare autoritate morală asupra victimelor sale.

În fine, istoria vieții lui Napoleon Hill este plină de astfel de afaceri, în realitate escrocherii pe bandă rulantă care îi asigurau traiul zilnic dar în același timp îl aduceau inevitabil în conflict cu legea și cu bunul simț.

În fine, în 1937, sub influența uneia dintre soțiile sale (a avut 5 în total), Napoleon Hill scrie besteseller-ul Think and Grow Rich (De la Ideea la Bani) în care pretinde că a stat de vorbă cu marii oameni de stat și de afaceri ai epocii sale (Andrew Carnagie, Thomas Edison, președinți SUA etc.) iar aceștia i-au dezvăluit legile naturale, nescrise ale succesului financiar, legi pe care oricine le poate urma pentru a se îmbogăți.

Așa cum era de așteptat, majoritatea personajelor pe care Napoleon Hill pretinde că le-a intervievat sau că le-a consultat, în realitate nu au avut nicio tangență cu el, dar cine stătea atunci să îi verifice spusele, într-o epoca în care nu exista Internet și televiziune iar informația circula mult mai greu?

Cheia de boltă a acestei cărți e aceea că dacă vrei să fii bogat e de ajuns să îți dorești acest lucru foarte mult până ce se va întâmpla deoarece Universul este controlat în realitate de gândurile noastre.

Erau anii marii crize economice și milioane de americani căutau o soluție (indiferent cât de aberantă) la problemele lor materiale. Astfel se explică succesul cărții lui Napoleon Hill care s-a vândut în milioane de exemplare și continuă să influențeze și azi milioane de oameni, unii destul de celebri.

Principiile evocate de Napoleon Hill în anii `30 au devenit o adevărată mantră pentru speakerii motivaționali, inclusiv pentru pastorii celebri de peste ocean care adesea au influențat președinți ca George Bush sau Donald Trump.

Napoleon Hill întemeiază un cult în anii 40 unde principiile din cartea sa devin dogme ale cultului și susține că le va pune în aplicare asupra unui bebeluș de câteva luni care ar urma să devină primul om nemuritor.

De la promisiunea prosperității financiare, Hill ajunsese să vândă acum promisiunea vieții veșnice….

În aceeași perioadă trece însă printr-un nou divorț care îl ruinează financiar. Toată averea acumulată din vânzarea literaturii motivaționale se duce pe apa sâmbetei.

Pribegeste din oraș în oraș câștigându-și existența din cursuri și discursuri motivaționale, adesea cu caracter religios, intrând în cercul pastorilor cultului presbiterian (foarte puternic în rândurile Partidului Republican), asigurându-și astfel un auditoriu garantat.

În discursurile sale din 1952 îndeamnă la folosirea bombelor atomice împotriva Chinei și a URSS.

Moare în 1970 lăsând în urma o avere frumușică făcută din vânzarea de vise și o rețetă de succes pentru noi și noi predicatori ai evangheliei prosperității.

Mai multe despre viața și cariera neromanțată a lui Napoleon Hill găsiți în The Untold Story of Napoleon Hill.

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.