O ideologie contra-naturii sau de ce comunismul nu poate fi un sistem viabil!

Că statele socialiste/comuniste nu s-au putut susține economic și în final au renunțat la acest sistem, este o realitate istorică de netăgăduit, dar care sunt explicațiile acestui fenomen?

Nu o să intru acum în subiecte arhicunoscute, presupun că toți cunoașteți în linii mari istoria comunismului, modul în care s-au instalat pretutindeni prin teroare, atrocitățile pe care le-a comis și așa mai departe.

Vreau să discutăm aici strict problema economică a acestei utopii.

De ce nu este posibil ca fiecare să dea după posibilități și să primească după nevoi?

Doctrina economică a comunismului a fost sintetizată de Karl Marx în formula De la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi și vroia să spună că în societatea comunistă fiecare va munci după posibilitățile/abilitățile/priceperea lui și va primi pe măsura nevoilor sale (adică nici mai mult, nici mai puțin decât strictul necesar unui trai decent, astfel încât să ajungă la toți după nevoile fiecăruia).

În teorie sună frumos și nu e de mirare că în secolele XIX și XX mulți intelectuali dar mai ales muncitori, s-au lăsat seduși de acest concept.

Însă probleme au apărut atunci când această teorie s-a încercat a fi pusă în practică și ele au fost atât de mari încât în realitate, teoria lui Marx pur și simplu nu s-a putut aplica nicăieri sub soare.

Iata și de ce:

Oamenii capabili nu se mai simt motivați dacă văd că munca și capacitatea lor nu este recunoscută (primind la fel ca ceilalti, după nevoi). Asta dacă nu au fost direct exterminați în lagăre destinate opozanților regimului.

De asemeni nici ceilalți, cei mediocri, nu sunt nici ei motivați să muncească pentru că, nu-i așa, indiferent de cât vor oferi, vor primi și ei după nevoi.

Astfel, productivitatea muncii este pur și simplu sabotată din start. Toată lumea avea oficial de lucru dar nimeni nu era motivat, nimeni nu ținea cont de calitate ci doar de cantitate.

Numărul mare de muncitori din fabrici făcea ca acestea să nu poată fi profitabile astfel că, deși unele întreprinderi își acopereau singure cheltuielile sau chiar genereau profit, per total, economia era una falimentară, susținută o vreme prin împrumuturi externe și inflație, dar care în final a dus la prăbușirea sistemului.

Ăsta a fost tiparul urmat de toate țările și comunitățile care au încercat să pună în practică doctrina economică marxistă.

Iugoslavia, China, Vietnam și mai nou Cuba

Nostalgicii comunismului aduc adesea ca și contra-argument exemplul comunismului chinez sau iugoslav.

Dar ceea ce nu vor sa înțeleagă ei e faptul că acele regimuri au abandonat de fapt principiile comuniste din economie, facând loc celor capitaliste.

Renunțarea la tâmpenia lui Marx, deschiderea față de investitorii străini, inițiativa privată, piața mai mult sau mai puțin liberă precum și urmărirea efecienței economice în locul planificării centrale, au făcut ca acele state să poată prospera economic, salvându-și totodată și regimul politic.

Nu mai vorbesc aici de pensiile de mizerie din China, de exploatarea prin muncă a minorilor și de drepturile foarte limitate ale proletariatului chinez, ca de bieții sclavi din Coreea de Nord care sunt obligați să cedeze statului până la 80% din salariu, nici nu mai are rost să discutăm (ceea ce e cel puțin ironic din partea unor guverne care fac atâta caz de drepturile muncitorimii).

Comunismul nu a fost însă doar o utopie economică ci și una ideologică, imposibilitatea aplicării lui în lumea reală fiind legată de faptul că principiile sale egalitariste, oricât de seducătoare ar fi pentru unii, vin împotriva naturii umane.

Nu ne naștem egali și nu suntem egali! Nu ne pricepem toți la toate, nu avem toți aceleași aptitudini, capacități sau IQ, prin urmare nu putem câștiga la fel și nu putem avea același loc pe scara socială.

Chiar și în țările comuniste a apărut rapid o ierahie, o elită, numită cu termenul sovietic de nomenclatură și restul populației, au apărut diferențe între venituri și poziții sociale, bogați și săraci, piramida socială, doar că spre deosebire de țările libere, această stratificare a fost una dusă la extrem iar schimbările de putere între diversele facțiuni ale partidului se lăsau de obicei cu vărsare de sânge, lipsindu-le mecanismul democratic al țărilor libere.

Pe scurt, comunismul a venit în conflict cu structura interioară a speciei umane care deși este o specie gregară, de haită, se ghidează după o ierarhie a valorilor, având nevoie de lideri, de religie, de proprietate și de tot ce înseamnă funcționare normală a unei comunități.

Experimentele care vin să înlocuiască aceste elemente tradiționale ale comunităților umane sunt invariabil sortite eșecului, din păcate cu prețul unor tragedi…

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.