Iarna dintre 717-718, o dovadă istorică a existenței lui Dumnezeu!

Primii anii ai veacului al VIII lea, d. Hs., imperiul bizantin părea că își trăiește ultimele clipe.

Invaziile slavilor și mai apoi ale bulgarilor îl făcuseră să piardă aproape în întregime zona Balcanilor, în timp ce califatul arab îi smulsese toate posesiunile afircane și asiatice, cu excepția jumătății peninsule Anatolia.

Ca și cum toate astea nu erau de ajuns, imperiul era zguduit de lupte interne între iconofili și iconoclaști (partizanii, respectiv adversarii cinstirii icoanelor), lupte care se lăsau cu lovituri de stat, uzurpări de împărați, haos și viduri de putere.

În anul 716, o mare armată arabă, condusă de Maslama ibn Abd al-Malik (un general arab, fiu de calif și de sclava din harem) năvălește în Anatolia și zdrobește orice rezistență bizantină ajungând până la Constantinopol, aici trece pe malul european al Bosforului și asediază capitala bizantină (la începutul verii lui 717).

Așa începe cel de-al doilea asediu arab al Constantinopolului (primul avusese loc între 674-678).

Doar zidurile (de o grosime legendară) cetății îi împiedică pe musulmani să nu pună capăt imperiului bizantin. Pentru că în acea vreme nu exista artileria care la 1453 avea să distrugă aceleași ziduri, tactica arabilor se baza pe tăierea aprovizionării orașului ceea ce îi va face pe cei din interiorul cetății să se predea de foame.

Intervenția divină

Odată început asediul, balanța începe însă să se încline treptat în favoarea asediaților!

Navele arabe nu reușesc să blocheze aprovizionarea Constantinopolului, dacă pe uscat armata arabă nu putea fi învinsă, flota bizantină folosea din plin avantajul armei secrete numită generic focul grecesc, pentru a-și croi drum printre navele inamice.

Asediul se prelungește astfel până în iarnă….

Iarna dintre 717 și 718 avea să fie una neobișnuit de geroasă pentru regiunea Constantinopolului (actualul Istanbul), arabii suferă pierderi mari din cauza viscolului, dar asta avea să fie abia începutul.

În tabăra arabă izbucnește ciuma, care își ia și ea tributul său și pentru ca tacâmul să fie complet, în primăvara lui 718, bulgarii, care erau și ei adversari ai bizantinilor, în loc să se alieze cu arabii împotriva inamicului comun (Constantinopolul), îi atacă pe aceștia și le provoacă mari pierderi.

Nu este clar motivul pentru care bulgarii au venit în ajutorul vechiului lor inamic, imperiul bizantin, în condițiile în care nu erau încă creștini, cert este că prin acțiunile lor au contribuit la ridicarea asediului din partea arabilor.

Conform unor estimări de specilitate, iarna, ciuma și bulgarii, le produc arabilor pierderi de 300 000 de oameni!

În aceste condiții generalul arab se vede nevoit să abandoneze asediul și să se întoarcă în Egipt pe cale maritimă, însă în momentul când grosul flotei arabe trece pe lângă insula Santorini, fix atunci erupe și vulcanul de pe acea insulă și spulberă ceea ce mai rămânsese din marea armata arabă, astfel încât doar 5 vase arabe reușesc să ajungă în siguranță acasă.

După această încercare eșuată de cucerire a Constantinopolului, nicio armată musulmană nu a mai încercat să cucerească orașul vreme de aproximativ 700 de ani!

Istoricii bizantini au pus aceasta nesperată victorie pe seama proniei divine și pe bună dreptate!

Care erau șansele ca toate aceste evenimente să aibă loc? Iarna neobișnuit de aspră, ciuma, bulgarii și în final vulcanul de pe Santorini?

Deși una dintre cele mai spectaculoase victorii militare atribuite intervenției divine, respingerea celui de-al doilea asediu al Constantinopolului nu este nici pe departe singura!

Dar despre alte intervenții divine vom vorbi în articolele viitoare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.