Cea mai profitabilă investiție pe care o poți face, indiferent de câți bani ai!

Cea mai profitabilă investiție nu e nici în domeniul imobiliarelor, nici pe bursă, nici pe piața de capital și nici măcar în metale prețioase.

De fapt oricare din domeniile de mai sus sunt sau nu profitabile în funcție de o serie de factori, pe care, în majoritatea lor, nu ai cum să-i controlezi. Cel mai important dintre acești factori rămâne însă resursa umană.

Omul este cheia care poate transforma o oportunitate într-o afacere profitabilă, sau dimpotrivă, într-un dezastru!

O investiție imobiliară într-un apartament pe care intenționezi să-l închiriezi poate părea o afacere bună dar se poate transforma foarte ușor într-un coșmar dacă nu ai fost atent la detalii precum infiltrațiile, vecinii, zona, calitatea construcției, ratele la bancă (acolo unde e cazul) sau seriozitatea chiriașilor.

Totul se reduce în esență la factorul uman, la calitatea lui, la priceperea lui, la viziunea lui, și așa mai departe. Și pentru că e extrem de neprincipial, superficial și riscant să te aștepți ca ceilalți să aibă grijă de valorile tale (și nu vorbim aici doar de bani sau bunuri materiale), cel mai indicat ar fi ca omul instruit, priceput și de calitate, care se ocupă de investițiile tale, să fii chiar tu.

De cele mai multe ori nu se întâmplă așa!

Majoritatea afacerilor (se zice că 9 din 10) dau faliment în primii ani tocmi pentru că cei care le demarează merg pe mâna altora, se iau după zvonuri, investesc în domenii despre care nu au habar dar au citit 2 rânduri pe net sau într-o revistă și așa mai departe.

Partea bună e ca totul se învață!

Înainte de a baga banii într-o gaură neagră investește-i în informațiile de care ai nevoie, investește-i în educația ta, investește-i în tine însuți, pentru că asta e într-adevăr cea mai profitabilă investiție pe care o poți face!

Probabil citind aceste rânduri îți trec prin minte gânduri legate de idei de afaceri, burse, terenuri, dar mergi mai departe de atât!

În viață sunt lucruri mai importante decât banii și afacerile. De fapt cele mai importante lucruri în viață sunt gratis și investițiile nu sunt doar de natură economico-financiară!

Tot investiții sunt și faptele, sentimentele sau cuvintele pe care le oferi celorlalți iar ele te definesc în final ca persoană.

Cu alte cuvinte stă în puterea ta să-ți creezi propria prosperitate (financiară sau nu) sau propria ruină (financiară sau nu).

Transformarea plumbului în aur nu este doar o himeră urmărită în van de alchimiștii evului mediu, cum greșit cred mulți, ci o metaforă care descrie transformarea interioară de la mizerie la noblețe, adică cea mai profitabilă investiție pe care o poți face, indiferent de câți bani ai!

 

Lasă un răspuns