By - - 0 Comments

În limba engleză, spam este un cuvânt apărut din îmbinarea lui spiced (picant) cu ham (șuncă) și desemna inițial un soi condimentat de șuncă.

Termenul a ajuns să însemne ceea ce înseamnă astăzi în anii `70 când, într-o emisiune de satiră din Statele Unite, apărea o reclamă enervantă în care un gup de vikingi cereau în cor să fie serviți cu spam, spam, spam.

Această reclamă enervantă, sau mai corect spus termenul folosit insistent în ea, a devenit un termen generic, un etalon pentru toate reclamele de prost gust din lume. Dar nu imediat, ci lent, în timp, până ce a căpătat un areal global odată cu dezvoltarea Internetului și a comerțului virtual.

Simplist vorbind, spam-ul poate fi definit ca transmiterea de mesaje nedorite, cu scopul de a promova un anumit produs sau serviciu. Cu alte cuvinte este o formă de publicitate agresivă, lipsită de etică și cu potențial foarte mare de a stârni reacții negative din parte consumatorilor de Internet. Din păcate foarte mulți antreprenori online, mai ales cei aflați la început de drum, cad ușor în capcana acestui fenomen negativ, seduși de mirajul unor vânzări rapide.

În realitate spamul le erodează credibilitatea și le pun pun piedici serioase în construirea propriului brand, chiar dacă pe termen scurt poate genera o creștere (de regulă inutilă) de trafic pe site-ul promovat astfel.

Atât utilizatorii, cât și aplicațiile de email au devenit suficient de inteligenți încât să recunoască relativ ușor un mesaj spam, să îl taxeze ca atare și să trimită brandul respectiv în categoria Junk, un fel de ladă de gunoi a pieței virtuale.

Primul mesaj spam consemnat în istoria mediului virtual datează din 3 mai 1978 când un anume Gary Thuerk trimite către aproximativ 400 din cele 2 600 de adrese de email de pe ARPANET (o rețea de mici dimensiuni ce poate fi considerată strămoașa Internetului), un mesaj ce promova produsul unei companii producătoare de computere.

Impactul a fost unul negativ, la fel cum va fi și în anii 1990-2000, atunci când fenomenul atinge apogeul.

Anul 2003 aduce cu sine și prima măsură legislativă anti-spam, așa-numitul act CAN-SPAM din SUA (Controlling the Assault of Non-Solicited Pornography and Marketing Act of 2003) care printre altele interzice colectarea adreselor de email fără permisiunea posesorilor.

Aceasta reglementare va fi precursoarea unui număr mare de legi și normative, adoptate pe aproape întreg cuprinsul Globului, care au ca fundament principiul protecției datelor cu caracter personal.

Deși termenul de spam s-a consacrat în legătură cu mesajele cu caracter publicitar, nesolicitate, trimise prin email, astăzi putem vorbi de spam pe rețelele de socializare sau de SEO-spam, sau over-optimization (de exemplu aglomerarea unei pagini web cu termeni cheie, in mod artificial și nejustificat, sau achiziționarea unui număr mare de linkuri pe alte site-uri, etc.), spam pe forumuri și chiar de mesaje spam pe telefoanele mobile.

Caracterul invaziv al acestui tip de promovare, faptul că mesajul este livrat unui număr mare de oameni neinteresați de mesajul (și implicit de produsul și serviciul pe care acesta îl promovează) respectiv, situarea lui la marginea legalității (vezi implicațiile legale vizavi de gestionarea datelor cu caracter personal) și asocierea lui cu tot felul de fraude online, contribuie la situarea categorică a spam-ului în categoria „așa nu.”.

Dincolo de latura morală fenomenului în sine, rezultatele financiare ale spam-ului sunt de cele mai multe ori unele păguboase. El subminează din start construirea unei reputații a brandului iar o reputație odată pătată, e foarte greu de albit pe piața virtuală, acolo unde concurența e acerbă și unde clienții vor mereu ce e mai bun și vor repede. De multe ori cei care cad în ispita utilizării spamului aleg să își reinventeze cu totul afacerile virtuale pe care singuri le-au compromis astfel.

Dacă vrem totuși să găsim o valență pozitivă în toată această poveste, ea nu poate fi alta decât șansa pe care o au antreprenorii novici în a învăța din greșelile altora în materie de folosire a spam-ului ca formă nefericită de promovare online.

Spam-ul în România

Deși mulți au impresia că legislația din țara noastră nu incriminează spamul, în realitate lucrurile nu stau deloc așa. Cei interesați de subiect pot găsi relativ ușor o bază legală care poate avea consecințe asupra celor care practică spamul.

Astfel, în legislația românească, spamul este definit ca acea activitate de trimitere a mesajelor electronice (nefiind deci limitat doar la e-mail) nesolicitate, cu caracter comercial sau nu (poate fi vorba și de spam electoral de exemplu), în mod repetitiv și fără a da posibilitatea destinatarilor să blocheze acest gen de mesaje de la expeditor.

În Legea nr. 365 din 7 iunie 2002 privind comerțul electronic, art. 1 pct. 8, spamul este definit după cum urmează: „orice formă de comunicare destinată să promoveze, direct sau indirect, produsele, serviciile, imaginea, numele ori denumirea, firma sau emblema unui comerciant ori membru al unei profesii reglementate; nu constituie prin ele însele comunicări comerciale următoarele: informațiile permițând accesul direct la activitatea unei persoane fizice sau juridice, în special pe nume de domeniu sau o adresă de postă electronică, comunicările legate de produsele, serviciile, imaginea, numele ori mărcile unei persoane fizice sau juridice, efectuate de un terț independent față de persoana în cauză, mai ales atunci când sunt realizate cu titlu gratuit.”

Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 dispune ca „efectuarea de comunicări comerciale prin posta electronică este interzisă, cu excepția cazului în care destinatarul și-a exprimat în prealabil consimțământul expres pentru a primi asemenea comunicări”.

Prin urmare, contrar unor mituri care circulă în mediul virtual, spamul se regăsește în legislația românească, unele forme ale sale fiind trecute ca și infracțiune.

Conform art. 22 din Legea nr. 365/2002 spamul se sancționează cu amendă (contravenție) cuprinsă între 1 000 și 50 000 de lei, cu excepția cazurilor în care fapta este socotită infracțiune și intră sub incidența răspunderii penale.

Referitor la consimțământul destinatarului, legiuitorul insistă ca acesta să fie obținut sub orice formă și să poată fi probat la nevoie de către cel care trimite mesajele electronice.

Pentru ca un eventual consimțământ al comunicării, din partea destinatarului, să fie considerat valabil de instanțele de judecată, el trebuie să întrunească în mod cumulativ următoarele condiții de bază:

– să fie trimis în locul (căsuța de poștă electronică sau cont virtual) unde destinatarul dorește să primească acele comunicări;

– la rubrica subiect a mesajului să scrie clar, cu majuscule, faptul că este vorba de acceptarea comunicării din partea unui expeditor bine definit (nume, prenume sau denumire, după caz).

Legea nr. 365/2002, amintită mai sus, include în categoria spam-ului și alte tipuri de comunicări comerciale care depășesc cadrul legal, însă nu vom initra aici în detalii. Nu sunt considerate spam mesajele nesolicitate transmise de instanțele de judecată, de autoritățile și instituțiile statului și nici comunicările comerciale ce promovează un produs sau serviciu special, care nu are decât un unic furnizor, membru al unei profesii liberale recunoscută oficial (medic, avocat etc.), cu condiția respectării dispozițiilor legale și normelor interne aplicabile acelei profesii.

În concluzie, recomandăm tuturor profesioniștilor care intenționează să își promoveze produsele, serviciile sau compania să evite transmiterea de comunicări comerciale nesolicitate, procedând astfel încât să obțină consimțământul prealabil expres al persoanelor vizate de aceste comunicări.